Balurile iernii în Constanța de altădată: „Nebunia dansului din America ne-a molipsit și pe noi“
0Dacă vara orașul de la malul Mării Negre era sinonim cu vacanța, iarna, urbea părea pustie. Dar, de după draperiile de brocart care cădeau leneșe la ferestrele caselor somptuoase, aristocrația constănțeană se întâlnea în lunile decembrie și ianuarie la baluri mascate, serate și ceaiuri dansante.
Bulevardul Elisabeta, care vara era scăldat de razele soarelui și mângâiat de dantela rochiilor lungi ale doamnelor care se plimbau aici până târziu în noapte, devenea iarna un coșmar. Atunci, „crivățul îl mătură în lung“, iar „cele câteva tufe de stuf străin plantat în fața cazinoului se sbuciumă, se îndoae până la pământ, pare că ar fi niște șuvițe de pânze întinse pe frânghii“. Și marea părea înfiorătoare: „Valurile dela larg, cu dungulițele de spumă ce le încondeiază spinarea umflată, se sfarmă în stâncile de apărare de sub bulevard, ori în colții de lângă Hotelul Carol, asvârlind ploaia de stropi peste latul străzii. E un vâjâit înfiorător al mării și al furtunii. Loviturile valurilor sguduie temelia de piatră“, descriau spectacolul iernii cei care l-au trăit.
Este lesne de înțeles de ce viața socială se derula pe perioada iernii departe de faleza mării, acolo unde trona, falnic, Cazinoul, dar unde crivățul alunga orice vietate. Viață socială însemna, la acea vreme, baluri, ceaiuri dansante și serate, toate grupate în cadrul evenimentului care se numea Carnavalul iernii.
Consultând arhivele vremii, descoperim sute de cereri adresate Primăriei Constanța de către antreprenori pentru a primi autorizația necesară desfășurării evenimentelor pe perioada iernii. La acea vreme era nevoie de acordul municipalității inclusiv pentru a putea colinda în satele dobrogene.
Mare bal la Palatul Comunal
La începutul secolului XX, primarul Constanței M. Polizu-Micşuneşti organiza un mare bal mare în Palatul Comunal la data de 9 decembrie „în folosul săracilor din oraș, pentru alinarea suferințelor lor, de Sfintele Sărbători care se apropie“. Biletul de intrare, care costa 50 de lei, se distribuia prin magazinele unor comercianți vestiți de la acea vreme: fraţii Lascaridi, Gr. M. Grigoriu şi T.G. Dabo. A fost, probabil, prima consemnare a unui eveniment de răsunet în orașul Constanța.
Încet-încet, oamenii au simțit nevoia să se distreze și iarna și, după Marele Război mai ales, să organizeze evenimente de pe urma cărora să strângă fondurile pentru ajutorarea orfanilor de război și a dobrogenilor care avuseseră de suferit atât de pe urma conflictului în sine, dar care rămăseseră cu răni și de pe urma ocupației bulgare care încercase să anexeze provincia românească prin jefuirea şi omorârea populaţiei.
Situația orfanilor era una gravă, iar la Constanța se deschisese și un orfelinat destinat exclusiv acestor copii care rămăseseră singuri pe lume. O publicaţie din anul 1919, emisă de primarul de atunci al Constanţei, Gr. M. Grigoriu, anunța că „Toate persoanele cari au în îngrijirea lor copii orfani de pe urma şi din cauza războiului sunt invitați a se prezenta cu copiii la orfelinatul respectiv, la d-nul dr. Bârzănescu, preşedintele orfelinatului, care este instalat în imobilul din strada Ştefan cel Mare, nr. 98, lăsând copiii în îngrijirea acelui orfelinat“. De altfel, foarte puține documente se mai păstrează din perioada respectivă, arhiva primăriei fiind distrusă.
Iarna grea strica, de multe ori, distracția. În luna ianuarie a anului 1900, Angelo Filipini, proprietarul Hotelului Italia, care era situat pe strada 11 Iunie, astăzi Cuza Vodă, anunța primarul că nu a putut renova clădirea din cauza iernii grele. Totodată, cerea municipalității să oprească spectacolele „ce se dau acolo cu baluri mascate, căci din prea marea zdruncinătură ce se produce acolo, să nu se întâmple vreo nenorocire, astfel că nu voi să fiu eu acuzat ca proprietar, ca autor moral al unei nenorociri“, consemnează Constantin Cheramidoglu, reputat arhivist al Dobrogei, în documentarul „Morala și moravurile vremii“ publicat în nr. 1 al Revistei „Ex Ponto“ din anul 2019.
Sala Elpis, sufletul distracțiilor de iarnă
După război, cererile de autorizații de baluri s-au înmulțit. De departe, se remarcă Sala Elpis, construită de comunitatea grecească din Constanța. Cu o capacitate de 600 de locuri, era cea mai elegantă sală de concerte şi festivităţi din întreaga Dobroge. Aici era inima multor petreceri ale vremii. Astfel, la 12 februarie 1927 a avut loc „Balul anual al Constanței Noastre pentru folosul Școlelor Ellene. Cu onoare vă rugăm să bine voiți a ne da cuvenita autorizațiune“ conform cererii care se află la Arhivele Naționale din Constanța.
Și un an mai târziu a avut loc un bal la fel de fastuos, de data aceasta fiind organizat pentru a strânge bani pentru orfanii de război. „Comitetul Regional al acestei societăți pentru majorarea fondurilor necesare întreținerei orfanilor de războiu din orfelinate a hotărât ca în seara de 21 ianuarie 1928 să organizeze un bal în sala Teatrului Elpis din localitate, conform unei cereri a Societății Orfanilor din Război“, conform unui document păstrat la Arhivele Naționale din Constanța.
Cereri de autorizare pentru baluri erau înaintate primăriei și de constănțenii cu dare de mână. În anul 1927, Elena Renard se adresa primarului orașului: „Subsemnata Elena Renard, cu domiciliul în acest municipiu obținând autorizațiunea nr. 21775 din 30 noiembrie a.c. pentru a da un bal în Sala Arar din localitate în ziua de 4 decembrie 1927, și întru cât nu s-a putut da acest bal, cu onoare vă rog să bine voiți a dispune să fie amânat pentru ziua de 26 decembrie 1927 în sala Hotelului Regina din localitate“, conform documentului care se află în arhiva Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale. Un alt constănțean, Marin David, din suburbia Anadalchioi, cerea o autorizare pentru a pune la dispoziția publicului salonul său „care este separat de localul de băuturi, pentru serate, obligându-mă a ține perfectă liniște și a nu permite dansurile moderne“.
Baluri ale nemților și bulgarilor
Nu doar grecii, ci și reprezentanții celorlalte etnii dobrogene se distrau pe timpul iernii. La 17 februarie 1927, Uniunea Tineretului German din Constanța cerea permisiunea primarului pentru a primi autorizație pentru organizarea unei serbări și a unui bal cu scop de binefacere în sala Izvor, la data de 26 februarie. După cererile depuse, astfel de evenimente aveau loc anual. Programul era alcătuit din „câteva cântece și dansuri populare, o piesă teatrală“. Și comunitatea bulgară organiza în sala proprie o serată dansantă costumată cu tombolă, în scop filantropic.
Un grup de tineri din Ovidiu cereau în decembrie 1931 să li se permită să organizeze, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dansuri populare familiare până la miezul nopții. „Ne obligăm a păstra ordinea și liniștea și ne asumăm răspunderea față de autorități și locuitorii din sat de ori ce neregulă sar ivi, în ce privește liniștea. Dansurile populare voim a le face în salonul de cafenea al dlui Vasile Nenciu, din localitate, care este în perfectă curățenie și unde nu se vor încasa sub nici o formă taxe de entre, dansurile având ca scop distracția tineretului“.
Ceaiuri dansante
La 1 decembrie 1927, Sylogul Elen înainta o solicitare primarului de atunci al Constanței cerând aprobare pentru organizarea unui ceai dansant „ce va avea loc duminică ora 5.p.m. în saloanele Ellen Elpis“. Cererea a fost aprobată, după plata unei taxe de 150 de lei. În arhivele orașului se păstrează documente care arată cât se încasa în urma unui astfel de ceai dansant. „Avem onoarea a vă depune mai jos rezultatul Ceaiului ce a avut loc duminică în saloanele Sylogului Elen Elpis. Încasări de intrare – 3.800 de lei, iar cheltuielile cu administrația, primăria i muzica s-au ridicat la 3.500 de lei. Netto lei – 300“.
O altă informare arată că, din vânzarea biletelor Balului dat de către Secțiunea de binefaceri a Doamnelor Sylogului Elpis în seara de 26 decembrie 1926 în folosul săracilor, s-a încasat suma de 6.266 de lei.
Informarea primarului cu privire la suma încasată din vânzarea biletelor nu era facultativă. Un document înaintat de Primăria Constanța către președintele comunității elene specifica fără drept de tăgadă: „Avem onoarea a vă face cunoscut că, potrivit dispozițiunilor Ministerului Sănătăței și Ocrotirilor Sociale, municipiul are îndatorirea de a comunica lunar situația cu autorizațiile de petreceri liberate în cursul lunei respective. Cu ocazia autorizărei Sylogului Ellen Elpis pentru serbarea dela 16 și balul dela 26 decembrie 1926, li s-a făcut cunoscut aceasta, prevăzându-se și în autorizația respectivă ca în termen de 3 zile dela data serbărei să comunice Primăriei rezultatul bănesc al serbărilor. Până în prezent acest rezultat nefiind primit, vă rugăm să ni-l comunicați cât mai curând posibil, binevoind a cunoaște că, pe viitor, dacă nu se respectă această regulă, se va refuza autorizarea de a se mai da astfel de serbări“.
Încălcări ale moralei
Fiecare petrecea la carnavalul iernii după posibilități. Dacă aristocrația ocupa sălile de lux ale orașului, oamenii simpli, dar și cei de o morală îndoielnică ocupau speluncile frecventate și de lumea pestriță a portului. Scandalurile, încălcările moralei ce aveau loc în timpul carnavalului iernii la Constanța l-au determinat pe prefect să intervină și să anuleze distracția. Evident, comercianții nu recunoșteau nimic. La 28 ianuarie 1900, C. Boiagioglu, care dăduse deja trei baluri mascate în localul pe care-l deținea pe strada Traian, reclama că a fost oprit de Prefectură „fără ca să fie vreodată scandal, fără nici o reclamație din partea locuitorilor“.
La fel de nemulțumit era și Apostol Mihail, care se plângea: „Față de criza în care facem și mizeriile ce suntem siliți să întâmpinăm din această cauză; față cu ordinul dat, a nu se mai face bal deschis și nici bal mascat; având în vedere că pentru acest scop subsemnatul am făcut enorme cheltuieli cu angajarea de muzică, oameni de serviciu, cu contracte în regulă; având în vedere venitul ce pierde acum comuna, din taxele ce se percepeau, subsemnatul comerciant din acest oraș vin cu cel mai profund respect înaintea DVS, a vă ruga să binevoiți a-mi da voie să fac bal deschis de trei ori pe săptămână, tot timpul carnavalului“.
La rândul său, prefectul își explica decizia: „D-l Polițai al Orașului raportează că acea primărie liberează autorizațiuni de baluri mascate, pe tot timpul carnavalului, antreprenorilor de berării cu cântărețe, în localurile cărora abia se mai poate menține ordinea prin nepermiterea cântărețelor de a mai sta la mesele consumatorilor, așa că aceste berării transformându-se în baluri mascate care, de obicei, sunt frecventate de oameni de rând și femei corupte, se pot întâmpla dese scandaluri și poliției îi va fi greu să mențină liniștea“.
Bal la Hotelul Carol
Iarnă sau vară, protipendada constănțeană ştia să se distreze. Presa vremii vorbește despre balurile care aveau loc în superba construcție de la malul mării, Hotelul Carol, prima construcţie ridicată de Compania britanică „Danube and Black Sea Railway” în 1882, care a costat peste un milion şi jumătate de lei, dispunea de 90 de camere şi saloane spaţioase cu balcoane, unde aveau loc serate familiale, baluri săptămânale, reprezentaţii cinematografice şi de violină.
„La Kustenge se dansează, se dansează mereu. De curând, au fost șase baluri în opt zile, fără a socoti balurile copiilor, ce sunt o frumoasă inovație (...) câteva fetițe precoce fac pe cochetele cu cavalerii de vârsta lor, și toată această lume minionă dansează mai mult sau mai puțin după reguli, dar cu un entuziasm fără pereche“, scria în 1882 „La Roumanie illustrée“. Doamnele îmbrăcate în costume populare sau în toalete din pânză egipteană sau de foulard natur erau atracția petrecerii, așa cum consemna autorul Jehan Rys. Același autor mai vorbea de un bal găzduit de noul Hotel Carol, a cărui amfitrioană a fost doamna Mărculescu: „Enorm de multă lume și un antren indescriptibil: sala parchetată și admirabil amenajată pentru dans, ferestrele deschise spre terasa ce dă la mare, unde mergem să respirăm aerul curat în pauzele dintre dansuri, eclerajul splendid, terasa iluminată cu lămpi colorate, o sumă de toalete frumoase făceau din această reuniune o serbare elegantă și animată“, nota autorul. În seara zilei de 1 septembrie 1895 a avut loc un bal și „în folosul personalului“ Hotelului Carol. Despre cum s-a desfășurat balul aflăm din ziarul „Constanța“: „Sala a fost iluminată și decorată ca de obicei. La ora 10.30 începuse primul vals“.
Cotillon la Cazino
De departe, povestește Constantin Cheramidoglu, cel mai vestit era balul de la Cazinou, care avusese loc la data de 25 august 1893. „Balul de miercuri se poate numi Coroana balurilor sezonului 1893. Sala frumoasă și îndeajuns luminată era înțesată de lume, domni și doamne în toalete elegante, între care Doamnele: general Mânu, principesa Gr. Sturdza, d-na Helene Rasty, o brună frumoasă ca Andaluza lui Musset, d-na Costin ca un fluture, d-na Polizu, d-na Candiano-Popescu... o mulțime de domni civili și militari. Nici un minut de repaos. S-a dansat până pe la orele 2 din noapte. La orele 11, d-nul Mânu a dat semnalul de cotillon. Dansul final a fost condus foarte bine de d-nii Văcărescu, Mânu, d-na Rasty și d-ra Darvary. (...) Niciodată, bal și cotillon, n-a reușit așa de bine, ca cel din 25 august și toate acestea le datorăm d-nei Rasty, d-rei Darvary, d-nilor Văcărescu și Mânu, fiul d-lui general Mânu, președintele Camerei Deputaților“.
Dar și constănțenii doreau să învețe să danseze, iar unii chiar să deschidă școli de dans în casele lor. Astfel, Ion Gheorghe de pe strada Moldovei a obținut o aprobare după ce medicul orașului, Dr. Pilescu, inspectase clădirea și constatase că „îndeplinea condițiunile de higienă și siliditate“. Tot în 1915, Constantin Hagiopol și Diamandi A. Vasiliu au obținut autorizația să deschidă o școală de dans, precum și a da baluri mascate „în fiecare joie, sâmbătă și duminică“ în Hotelul Metropol care funcționa pe strada Lascăr Catargi.
În martie 1927 aflăm că „Nebunia dansului din America ne-a molipsit și pe noi. Două perechi mascate și-au propus să danseze fără întrerupere 10 ore în șir, concurând la un premiu considerabil – cu ocazia balului mascat și costumat pe care Sylogul Elen îl dă în Sala Elpis“.
Umblatul cu Jianul
Și străbunicii noștri colindau vestind Anul Nou. Un obicei al orașului de la acea vreme era „Umblatul cu Jianul“. În iarna anului 1931, mai mulți tineri au trimis prefectului o solicitare pentru a umbla cu „Colindul cu Jianul“ sau cu „Focul Jianului, așa cum era obiceiul la Seimenii Mici. În ce consta acest colind aflăm tot din solicitarea depusă: „Șapte tineri cu 4 arme de vânătoare fără cocoașe (închizătoare) și fără cartușe, îmbrăcați în haine port național și în ciuși în trei culori“. Cu Jianul mergeau și tinerii din Nisipari. Aceștia au cerut prefectului să le aprobe să umble cu Jianul prin Nisipari, Medgidia, Cuza-Vodă, Castel, Valea Dacilor, Basarabi, Galeșul și Poarta Albă.
Cereri ciudate
Pe lângă balurile care se desfășurau având ca scop strângerea de fonduri organizate la Cazinou sau în Sala Elpis, la 13 decembrie 1927, Constantin Beratly cerea aprobarea să instaleze „numai pentru 15 zile, pe timpul sărbătorilor, în strada General Manu nr. 2, decarul de pânză pentru a expune publicului mica panoramă cu animale sălbatice: un crocodil mare, trei șerpi boa și trei maimuțe, precum și o roată de distracție cu toate numerele câștigătoare“, conform unui document publicat în „Vocea Constanței“.
Se încarcă comentariile...
