Video Tragedie în urma unui incendiu, în Vâlcea: un copil de 6 ani a murit. Mama era la cumpărături, iar mătușa este căutată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unui incendiu declanșat vineri dimineața, 30 august 2024, în localitatea Vaideeni din județul Vâlcea, un copil și-a pierdut viața. Trupul acestuia a fost descoperit de către pompierii militari carbonizat.

Inițial au fost date dispărute două persoane, pentru ca ulterior să se menționeze că mama și mătușa acestuia sunt căutate.

„Se continuă acțiunile de căutare-salvare”

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, în această dimineață pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o casă de locuit, în localitatea Vaideeni. Din spusele apelantului, în casă exista posibilitatea să fie surprinse două persoane. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, al Punctelor de Lucru Horezu și Bunești, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ). La sosirea forțelor de intervenție focul se manifesta generalizat la întreaga locuință”, au declarat inițial reprezentanții ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență) Vâlcea.

intervenție pompieri casă arsă
Imagini de la incendiul cu un copil mort din Vaideeni Sursă ISU Vâlcea

Purtătorul de cuvânt, Sorin Albinaru a mai subliniat și că se acționează cu prioritate pentru căutarea-salvarea posibilelor victime, concomitent cu operațiunile pentru localizarea și lichidarea incendiului. 

Ulterior a revenit cu noi informații și au precizat: „Echipajele de intervenție au descoperit, din nefericire, o victimă, carbonizată, neidentificată, într-un dormitor al casei. Se continuă acțiunile de căutare-salvare și cele de stingere a incendiului”.

casă arsă
Imagini de la incendiul cu un copil mort din Vaideeni Sursă ISU Vâlcea

Flăcările au fost stinse după mai bine de două ore și jumătate de intervenție din partea pompierilor militari: „Incendiul a fost lichidat. A fost identificată victima, un minor de sex masculin, iar cea de-a doua presupusă victimă nu a fost găsită în locuință. Se continuă căutările. Suprafața casei este de aproximativ 80 mp”.

Am aflat și noi pe surse că în casă locuia victima împreună cu mama și mătușa sa - o femeie cu un handicap locomotor. Mama a fost văzută cu puțin timp înainte de anunțarea incendiului prin sat, la cumpărături. Când s-a întors acasă, a găsit-o în flăcări. Nu se știe nimic încă despre mătușă.

S-a declanșat o anchetă în acest caz, luându-se în considerare și posibilitatea ca incendiul să fi fost pus de o mână criminală. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite